Pilote

Sortează

Cu toții căutăm acel articol de dormitor care să ne facă somnul mai frumos. Acel ceva care să ne ofere căldură atunci când avem nevoie, să fie confortabil și ușor de manevrat. Nu ne referim la pernă și nici la lenjeria de pat, ci la o pilotă de pat trainică!

La Vise Pufoase poți cumpăra pilote pentru pat confortabile, ce îți vor ține de cald în nopțile mai friguroase. Pilotele sunt călduroase și delicate, astfel că nopțile reci nu au nicio șansă în fața ta. Poți alege pilote din puf de gâscă, pilote din lână sau din puf siliconizat – totul depinde de preferințele tale.

Puful de gâscă este preferat de cei mai mulți dintre noi pentru că este distribuit egal în interiorul pilotei, iar astfel nu sunt șanse ca acesta să se îngrămădească în unele părți. Așa este, pilotele din puf de gâscă sunt matlasate, așa că puful de gâscă nu va migra spre extremele pilotei.

Pilota 4 Anotimpuri este din ce în ce mai căutată datorită versatilității sale. Așa cum spune și numele, acest tip de pilotă este potrivit pentru întreaga perioadă a anului – practic este vorba despre două pilote subțiri, unite cu capse. Pe perioada verii poți pune pe pat doar una dintre cele două pilote, iar pe perioada iernii le poți unii pentru a nu-ți fi frig.

Pilota de lână este foarte călduroasă și este cumpărată mai ales în perioada rece. Pilotele din lână sunt matlasate (au compoziția distribuită egal) și sunt disponibile pe culoarea albă.

Pilota din bumbac este și ea din ce în ce mai preferată de către clienți. Umplutura de puf siliconizat face ca această pilotă să fie atât confortabilă, cât și călduroasă în același timp – suntem siguri că va fi și pe placul tău.

Atunci când vine vorba de preț, pilotele de la Vise Pufoase au prețuri pentru toate buzunarele – totul depinde de alegerea ta!

Oricare ar fi alegerea ta, la Vise Pufoase vei găsi pilote groase pentru pat cu dimensiuni diferite, pentru a satisface toate gusturile și nevoile. Sună la 0763 800 900 sau comandă pe site produsele preferate, care pot ajunge la tine în maximum 48 de ore!